Primăria TECUCI a reabilitat 30 de locuinţe

În data de 15 septembrie 2016, UAT TECUCI a depus la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă cererea pentru finanțarea din fonduri europene a proiectului intitulat:
„Șansa T – Măsuri integrate de educație, formare profesională, ocupare, asistență socială continuă și locuire în cartierul Nicolae Bălcescu – Tecuci”

Prin activitățile proiectului se urmărește îmbunătățirea condițiilor de locuit a persoanelor din grupul ţintă. În cadrul acestei activități au fost acțiuni de evaluare și selecție a locuințelor pentru realizarea lucrărilor de intervenție. Au fost evaluate 50 de locuințe. Expertul inginer a elaborat o fişă de observatie şi un deviz de lucrări necesare pentru fiecare locuinţă.

Datorită unor economii făcute în cadrul proiectului, a putut fi suplimentat numărul caselor asupra cărora se realizează lucrările, de la 20 la 30, pentru fiecare casă fiind alocată suma de 40.000 lei. Lucrările vor fi din categoria lucrărilor de reparaţii, de izolație termică, îmbunătățirea igienei locuinței și a spațiilor conexe, de conectare la rețelele de utilități având în vedere protejarea mediului și dezvoltarea durabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *