Proiecte noi de infrastructura in Galati

Senatorul George Stângă anunță noi proiecte din bani europeni și de la Guvern pentru Galați!
În cadrul unei întâlniri de lucru la care au participat mai mulți primari din județul Galați, alături de ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș, președintele PNL Galați George Stângă a anunțat că mai multe proiecte importante pentru dezvoltarea comunităților din județul nostru vor fi inițiate în cel mai scurt timp.

Este vorba despre proiecte de infrastructură, de extindere a rețelei de gaze naturale, dar și de apă-canal.
„O parte din proiectele de infrastructură din Galați și-au găsit finanțare din partea Guvernului.

Sunt convins că un proiect de suflet al dlui primar din Matca, și anume asfaltarea localității, se va realiza până la finalul acestui an cu bani de la Guvern. Cei 18 km de asfalt la care deja s-a făcut terasamentul am încredere că se vor realiza până la finalul lui septembrie”, a spus senatorul PNL Galați.


De asemenea, George Stângă a anunțat că proiectul privind extinderea rețelei de gaze din comuna Matca poate deveni realitate în scurt timp. „La Matca avem rețea de alimentară cu gaze, dar pe vechea structură a comunei, în zona centrală. Comunitatea s-a dezvoltat, dar structura a rămas pe zona centrală. La începutul lunii august se va deschide o linie de finanțare pentru racordarea localităților la rețeaua de gaze naturale. Vom depune solicitarea și sunt convins că toată localitatea va beneficia de gaze naturale. Această rețea îmi doresc să fie făcută astfel încât să prevadă cum se va dezvolta comunitatea în viitor.

Cred că ar trebui să gândim și o zonă industrială unde să avem în vedere desfășurarea de activități de ambalare, procesare pentru produsele pe care le avem. Evident că acolo dimensionarea conductelor ar trebui să fie diferită față de cele de uz casnic”, a anunțat președintele PNL Galați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *