PSD minte și răspândește FAKE NEWS

Adevărul despre măsurile PNL se vede în cifre, nu în vorbe goale!
Aud zilnic tot felul de reprezentanți ai opoziției gălăgioase care ies cu diferite gogomănii prin care încearcă să manipuleze opinia publică în privința situației economice. Văd reprezentanți de la PSD și sateliții lui cum spun că Guvernul PNL nu a ar fi luat măsuri.


Nimic mai fals! Fix PSD este cel care nu are voie să comenteze, mai ales după dezastrul pe care l-a lăsat în economie și sănătate.
Obiectivul guvernului PNL de a ieși din criză prin investiții consistente este confirmat prin fapte. Și investițiile nu se vor opri, pentru că vor fi luate noi măsuri pentru stimularea investițiilor.


De ce mint cei de la PSD? Pentru că atunci când au venit la guvernare, în primul an, au reușit să ducă inflația la 3,3 % de la 0,1%, și au continuat până cand au reușit performanța de a ajunge la 5%.


Ce a făcut PNL ? Partidul Național Liberal a luat cele mai bune măsuri pentru economie, iar acest lucru este confirmat de cifre concrete: în decembrie 2019, rata inflației a scăzut la 4% și astfel România nu a mai fost campioana inflației și a creșterilor de prețuri în UE, așa cum se întampla în guvernarea PSD.


PNL a continuat strategia economică și a reușit să scadă rata inflației la 2,3% în mai, față de 2,7% în aprilie.


Atenție! Inflația a ajuns la cel mai scăzut nivel din septembrie 2017 până acum, în doar 8 luni de când PNL a preluat guvernarea.


Mai mult decât atât, indicii ROBOR la 3 și 6 luni au avut o scădere constantă în ultimele săptămâni. La 15 iunie, indicele Robor la 3 luni a ajuns la 2,15% față de 3,25% in 13 iunie 2019. Tot la 15 iunie anul acesta, indicele Robor la 6 luni a scăzut la 2,26% față de nivelul de 3,31% înregistrat în martie 2020.
Scăderea indicilor ROBOR este importantă pentru românii care au credite de consum și ipotecare în lei, accesate înainte de mai 2019.

Rata lunară a acestor credite poate fluctua in funcție de ROBOR. Un indice ROBOR mai mic înseamnă o rată lunară mai mică pentru că dobânda anuală plătită băncii se reduce. Așadar, primii beneficiari ai măsurilor economice implementate de PNL sunt românii care se pot bucura de stabilitate și echilibru în piață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *